Cu prilejul învestirii noului Guvern al Republicii Moldova, adresăm sincere felicitări domnului Vasile TOFAN, cu ocazia învestirii în funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, precum și tuturor membrilor Cabinetului de Miniștri, cărora le dorim ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu în împlinirea înaltei responsabilități încredințate spre binele țării și al cetățenilor ei.
În aceste vremuri marcate de numeroase provocări sociale, economice și morale, înalțăm rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru ca toți cei chemați la slujirea poporului să fie călăuziți de înțelepciune, discernământ, responsabilitate și dragoste față de neam în hotărârile pe care le vor lua.
Guvernarea este, înainte de toate, o slujire a oamenilor. Ea presupune respect față de demnitatea fiecărei persoane, promovarea dreptății, apărarea păcii sociale, sprijinirea familiei, ocrotirea celor vârstnici și alinarea celor aflați în suferință. Numai prin cultivarea acestor valori poate fi zidită o societate puternică, unită și plină de nădejde.
Biserica Ortodoxă din Moldova se roagă neîncetat pentru autoritățile statului, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel, „ca să petrecem viață pașnică și liniștită, în toată cucernicia și buna-cuviință” (I Timotei 2,2). În același timp, ne exprimăm disponibilitatea de a continua dialogul și colaborarea cu instituțiile statului în toate domeniile care slujesc binelui comun, consolidării familiei, educației morale a tinerei generații și păstrării valorilor spirituale și culturale ale poporului nostru.
Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze lucrarea noului Guvern al Republicii Moldova, să dăruiască tuturor celor învestiți cu răspunderea conducerii țării putere, echilibru și înțelepciune, iar poporului nostru pace, unitate, prosperitate și statornicie în credință.
Cu arhierești binecuvântări,
† VLADIMIR
Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove
Sursa:mitropolia.md

