În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la sfârșitul anului calendaristic, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, din orașul Soroca de către Preasfințitul Părinte Ioan Soroceanul, Episcop Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La ectenia morțească au fost înălțate rugăciuni pentru nou-adormiții: protoiereul Vasile Gulivati și monahia Sofia (Ungureanu).
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfințitul Ioan a explicat învățăturile ce reies din textul evanghelic rânduit de Biserică a fi citit astăzi, text care face referire la Genealogia Mântuitorului.
Adresându-se enoriaşilor, Preasfinția Sa a evidențiat Taina Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Fiul lui Dumnezeu se naște din Tatăl, din eternitate, mai înainte de veci, mai înainte de a fi lumea, fără de mamă, și Se Naște ca om, Se Întrupează, Coboară între noi născându-Se dintr-o fecioară fără un tată părintesc. Aceasta este Taina Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Totodată, Preasfinţia Sa a arătat și importanţa rugăciunii, la sfârșit de an civil: „Biserica dintodeauna a adresat credincioșilor chemarea de a petrece trecerea dintre ani, în rugăciune și meditație duhovnicească; dacă noul an ne va găsi cu gândul la Dumnezeu, reflectând la viața noastră din trecut și la ceea ce dorim să împlinim în viitor, avem încredințarea că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne va ocroti, ne va ajuta și ne va dărui sănătate, liniște sufletească și putere de muncă, în anul pe care urmează să-l parcurgem.
De aceea, vă îndemn și astăzi, pe toți dreptmăritorii noștri creștini, să vă străduiți a trăi frumos, în pace și bunăvoire, cu cinste și dragoste față de aproapele, așa cum ne învață Mântuitorul Hristos, în Sfânta Sa Evanghelie, și cum au confirmat sfinții Bisericii, de-a lungul secolelor“, a subliniat PS Episcop Ioan.