“Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul îl binevestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să−i cântăm: Bucură−te cea plina de har, Domnul este cu tine!”
(Troparul Bunei Vestiri)
Lumea, care printr-o femeie și-a pierdut bucuria, astăzi tot printr-o femeie își redescoperă bucuria adevărată, bucuria Bunei Vestiri. Arhanghelul Gavriil, din porunca lui Dumnezeu, vine în Nazaret, şi-i aduce Fecioarei Maria o minunată veste: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.” Chiar primele cuvinte ale Bunei Vestiri sunt „Bucură-te”, și această bucurie crește ca lumina de primăvară, se extinde până la marginile pământului, până la sfârșitul lumii, și nimic nu o poate întina.
Ioan Botezătorul se bucură în pântecele Elizabetei și însăși Maica Domnului exclamă cu bucurie: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu! Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, – spune îngerul păstorilor din Betleem – care va fi nu doar pentru voi, dar pentru tot poporul.
Sărbătoarea Bunei Vestiri – este sărbătoarea îndeplinirii făgăduințelor, prin care noi devenim părtași firii dumnezeiești. Moartea și frica sunt biruite o dată și pentru totdeauna și tot întunericul dispare din această lume. Din momentul întrupării lui Hristos și asumării acestui trup muritor și pătimitor, însă fără de păcat, are loc îndreptarea urmărilor păcatului strămoșesc.
Bucuria Bunei Vestiri o putem înțelege și din cuvintele Sfântului Irineu, care ne spune: “Hristos Iisus Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt, fagaduise prin Lege și profeți, să aducă mântuirea Sa evidentă pentru tot trupul, în așa fel încât: El, Fiul lui Dumnezeu, să devină Fiu al Omului, pentru ca, la rândul sau, omul sa devina fiu al lui Dumnezeu”.
Din nou, și din nou Biserica ne îndeamnă: Bucuraţi-vă, Domnul este aproape! Bucuraţi-vă, căci Domnul este aproape mai ales în durere și suferință. Și aceste cuvinte sunt asemenea cu Bucură−te cea plină de har, Domnul este cu tine! Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Voia lui Dumnezeu pentru noi e să ne bucurăm. Crucea dată întru bucuria Bunei Vestiri și crucea primită reprezintă cuvintele Iată roaba Domnului. Fără cruce nu poate exista nici bucurie, prin Cruce a venit bucuria în lume.
Sărbătoarea Bunei Vestiri reprezintă zorii Sfintei Învieri. Pentru rugăciunile Preasfinetei Născătoare de Dumnezeu să ne dea Dumnezeu ca în adevărata smerenie, în slujire oamenilor și Domnului să întrăm în adevărata bucurie – bucuria Domnului nostru întru Învierea Sa.
Episcop Ioan (Moşneguţu)