Pe cel mai înalt loc al satului Vasilcău a fost montată și sfințită o cruce cu iluminat nocturn.
Rânduiala sfințirii a fost săvârșită în după-amiaza zilei de duminică, 23 august 2026, de către Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, înconjurat de un sobor de preoți, din care au făcut parte protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretarul Eparhiei de Soroca și Drochia și băștinaș al satului Vasilcău, precum și părintele paroh Vadim ZLOTEA.
La slujbă, au participat ctitorii Petru și Tudor SÎRGHII, precum și zeci de credincioși din Vasilcău.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul Sfintei Cruci în istoria mântuirii și despre prezența tainică a Crucii în viața fiecărui creștin.
De asemenea, a exprimat recunoștință fraților Petru și Tudor SÎRGHI pentru ctitorirea acestei valoroase lucrări, dar și pentru alte acțiuni culturale, sociale și filantropice, desfășurate în localitatea natală.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia

























