Mesajul arhiepiscopului Ioan adresat dlui Emil CEBAN, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” la 60 de ani ai vieții

Stimate Domnule Rector,

Cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, Vă adresez sincere felicitări și gânduri de aleasă prețuire, însoțite de urări de sănătate, pace sufletească și binecuvântare de la Dumnezeu.

În înalta responsabilitate de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ați oferit, prin întreaga activitate, un model de autentică slujire a educației și a științei, îmbinând rigoarea cercetării academice cu responsabilitatea actului managerial, spiritul inovator cu discernământul, iar exigența profesională cu grija față de comunitatea universitară. Prin dăruirea și perseverența Domniei Voastre, ați contribuit la consolidarea prestigiului unei instituții de referință pentru învățământul medical din Republica Moldova, la formarea unor generații de specialiști chemați să ocrotească viața și sănătatea semenilor.

La acest popas aniversar, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască în continuare sănătate statornică, putere de muncă neîmpuținată, înțelepciune în împlinirea înaltelor responsabilități ce V-au fost încredințate și bucuria de a vedea roadele ostenelilor încununate de succes.

Harul lui Dumnezeu să Vă însoțească necontenit!

Cu aleasă considerație și binecuvântare arhierească,

† IOAN
ARHIEPISCOP DE SOROCA ȘI DROCHIA