În răstimpul renaşterii spirituale şi a profundelor transformări sociale, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a fost în centrul celor mai importante evenimente care au condus la refacerea şi întărirea temeliei de valori creştine a moldovenilor.
Periplul Întâi Stătătorului în calitate de slujitor al Bisericii Ortodoxe începe la 22 mai 1974, când a fost hirotonit în treapta de diacon în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din or. Smolensk, de către Episcopul Teodosie (Proţiuk) de Smolensk şi Veazma. Mai târziu, la 22 mai 1976, a fost hirotonit de către acelaşi ierarh în treapta de preot şi numit chelar al Catedralei din or. Smolensk.
În 1981, viitorul Mitropolit al Moldovei a fost transferat în Eparhia de Cernăuţi şi numit în calitate de secretar eparhial. În anul 1983 este ridicat la treapta de Protoiereu, iar la 29 noiembrie 1987 a fost călugărit cu numele Vladimir, în cinstea Sfântului întocmai cu Apostolii Cneaz Vladimir, de către PS Episcop Antonie (Moscalenco) de Cernăuţi şi Bucovina.
La 7 iulie 1989, prin Hotărârea Prea Fericitului Patriarh Pimen şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Arhimandritul Vladimir (Cantarean), secretar al Direcţiei Eparhiale Cernăuţi, este ales în calitate de Episcop al Chişinăului şi Moldovei.
La această dată, Prea Sfinţia Sa găseşte aici o ţară răvăşită de sistemul ateu, cu sfinte lăcaşe distruse sau transformate în adevărate magherniţe, cu mănăstiri închise şi cu o activitate duhovnicească practic clandestină din punct de vedere al puterii acelor timpuri.
În primul său interviu, acordat ziarului „Literatura şi Arta”, la doar câteva luni de la venirea la Chişinău în calitate de Episcop, Vlădica Vladimir spunea următoarele, referitor la transformările din spaţiul ex-sovietic, deci şi din actuala Republică Moldova: ”Credincioşii au susţinut restructurarea din capul locului, participând activ la înnoirea vieţii. De ce? Fiindcă ea le-a reîntors oamenilor libertatea conştiinţei, libertatea care odinioară li se dădea cu ţârâita sau nu li se dădea deloc, credincioşii fiind consideraţi oameni de categoria a doua. Mulţi îşi amintesc probabil de anii când lăcaşele sfinte în genere erau aruncate în aer (în cel mai bun caz, închise), cărţile şi icoanele (unele cu valoare de unicat) erau aruncate în foc, iar preoţii duşi în închisori şi lagăre staliniste. Ca să nu mai vorbim de faptul că vârfurile conducătoare ale Bisericii Ortodoxe nu erau luate în seamă. Veni însă ziua când clericii şi păstorii au beneficiat de o altă atitudine.
***
În această ordine de idei, în primul rând se înscrie procesul de redeschidere a lăcaşelor de cult. Se realizează, cu alte cuvinte, visul milioanelor de credincioşi (şi nu mă tem să rostesc această cifră) însetaţi de învăţătura creştină. În consecinţă, slujitorii Bisericii participă astăzi la rezolvarea celor mai diverse probleme ale vieţii. Se discută, bineînţeles în controversă, până şi despre posibilitatea predării religiei în unele şcoli. Există o serie de iniţiative de perspectivă, chemate să ne demonstreze că, privitor la religie, Cartagina tăcerii, vorba unui coleg de-al dumneavoastră, a fost, în adevăr, demolată.”
Vlădica Vladimir a reuşit să găsească soluţii pentru toate aceste probleme şi astfel la sfârşit de secol XX, societatea se mobilizează la chemarea Arhipăstorului şi începe munca titanică de readucere în albia firească a Ortodoxiei străbune.
De grija deosebită a Mitropolitului Vladimir se bucură şi sfintele mănăstiri care au avut de suferit poate cel mai mult de pe urma ateismului agresiv din deceniile precedente – cu obştile împrăştiate şi schingiuite, aşezămintele monahale au fost transformate în fel de fel de instituţii incompatibile cu menirea lor de leagăne ale credinţei, aşa încât au fost lichidate în cel mai brutal mod cele mai importante artere ale spiritualităţii moldave. Dacă în anul 1989 în ţară activau doar două mănăstiri: Japca şi Căpriana, în prezent nevoitorii monastici îşi aduc ascultările în 42 de mănăstiri şi 9 schituri, acestea toate fiind redeschise şi înfiinţate din nou cu binecuvântarea şi sprijinul ierarhului nostru primat.
Dacă la Bucureşti, Odesa, Moscova ori Sankt Petersburg Seminariile şi Academiile Teologice au fost cel puţin tolerate în perioada totalitară, la Chişinău sau în orice alt colţ al Moldovei nici nu putea fi vorba de existenţa vreunei instituţii de învăţământ cu profil duhovnicesc. E drept, învăţăceii din ţara noastră au fost primiţi cu braţele deschise pentru a face studii în cadrul Bisericii Ortodoxe-surori, atât înainte, cât şi după câştigarea libertăţii de gândire, însă acest lucru nu era suficient, se simţea nevoia stringentă de relansare a activităţii învăţământului religios din Republică.
Odată cu această dorinţă şi datorie morală, începe munca asiduă de stabilire a reperelor învăţământului teologic autohton, care culminează peste câţiva ani cu redeschiderea Academiei de Teologie Ortodoxă şi a Seminarului „Sfinţii Trei Ierarhi” din Chişinău, al cărui rector şi devine Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir în anul 1997, prin decretul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. De asemenea, au fost înfiinţate şcolile teologice de la Edineţ, cele de la Chiştelniţa, Hîrbovăţ, Ungheni, Suruceni şi Hagimus. Totodată, menţionăm despre funcţionarea cu succes a orfelinatului „Preafericitul Iosif” din or. Chişinău, aflat sub auspiciile Mănăstirii Hâncu.
Până atunci însă, Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Vladimir devine la 21 decembrie 1992, prin binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Alexei al II-lea, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, iar în anul jubiliar 2000 este ales de către Soborul Arhieresc în calitate de membru permanent al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Acest titlu este pentru Vlădica Vladimir un impuls şi mai puternic în angajamentul său moral şi dedicaţia absolută faţă de poporul binecredincios al Moldovei.
Noul Mitropolit activează energic pe toate fronturile pentru ca Ortodoxia să se întărească în sufletele oamenilor şi să devină punct de pornire duhovnicească şi interumană.
Această implicare a Mitropolitului Vladimir este cu atât mai importantă, cu cât prima jumătate a anilor 90 din secolul trecut a fost marcată de tensiuni majore, care ar fi putut duce la urmări negative ireversibile, dacă nu s-ar fi dat dovadă de maturitate şi de o diplomaţie eficientă. Tocmai aici a şi reuşit Înalt Prea Sfinţia Sa să-şi demonstreze de multe ori capacitatea de a îndemna la mediere şi împăcare. Chiar dacă acest lucru nu a fost făcut într-un mod populist şi zgomotos, totuşi apelurile Întâi Stătătorului din acea perioadă au reuşit să calmeze nişte situaţii cel puţin delicate şi deranjante.
Înalt Prea Sfinţia Sa nu a uitat însă să acorde o atenţie sporită şi vieţii culturale din ţară, care cunoaşte un nou avânt după zeci de ani de cenzură şi sufocare ideologică. În plină renaştere naţională, Mitropolitul creează puntea dintre cultură şi credinţă, punând bazele unei frumoase conlucrări între lumea artei şi cea a religiei în slujba celor mai nobile idealuri.
Meritele Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir faţă de credinţă şi societate nu puteau să nu fie observate şi peste hotare, astfel încât arhipăstorul nostru se bucură de un respect deosebit printre confraţii din Bisericile Ortodoxe-surori, din partea statului, dar şi a unor instituţii prestigioase din ţară şi de peste hotare. Mitropolitul este decorat cu o serie de distincţii importante, dintre care vom menţiona doar o mică parte: Ordinul „Sf. Cneaz Vladimir” gr. II , „Sf. Cuv. Serghie de Radonej” gr. I, Academician de Onoare al Academiei de Cadre de pe lângă UNESCO, Ordinul Republicii, decoraţia supremă a Republicii Moldova, Ordinul „Mormântul Domnului”, acordat de Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Ordinul „Sfinţii Kiril şi Metodie” al Bisericii Ortodoxe Cehe etc.
În anul 2009 susţine teza de doctor în teologie.
În anul 2010 susţine teza de doctor în ştiinţe economice, iar în anul 2012 devine Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale apar noi şi noi publicaţii periodice ale Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove, teologii încep se exploreze spaţiul internautic, în care se ancorează stabil, utilizat fructuos şi astăzi. Prin străduinţa Consiliului Editorial al Bisericii Ortodoxe din Moldova, în decursul anilor, au văzut lumina tiparului zeci de cărţi de cult şi spiritualitate ortodoxă.
Până la etapa actuală Mitropolitul Vladimir a hirotonit 1240 de preoţi, care slujesc cu râvnă şi devotament în bisericile din satele şi oraşele Moldovei.
Totuşi, Biserica Ortodoxă din Moldova se confruntă şi cu provocări venite din partea unor grupuri nemulţumite de rata înaltă de credibilitate a instituţiei divino-umane în societatea noastră. Sunt lansate campanii de denigrare a slujitorilor şi a Bisericii însăşi, însă Mitropolitul are grijă să ţină piept cu hotărâre tuturor atacurilor şi pornirilor neprietenoase.
Una dintre aceste ofensive acerbe a fost lansată la adresa moralităţii şi a bunului simţ, prin încercarea de a impune societăţii moldave un comportament amoral şi de import, în schimbul unor promisiuni bombastice şi fără acoperire. Alarma a fost însă trasă la timp, şi Biserica Ortodoxă, în frunte cu Chiriarhul, urmat de cler şi de popor, a reuşit să reziste tuturor tentativelor de corupere duhovnicească a societăţii, ţinând ferm direcţia pe calea învăţăturii lui Hristos.
Făcând o retrospectivă elementară a activităţii Mitropolitului Vladimir de la venirea sa în fruntea Bisericii Drept-măritoare din Moldova şi până acum, ne putem da lesne seama de ce Înalt Prea Sfinţia Sa este la momentul actual cel mai longeviv Întâi Stătător al Mitropoliei Moldovei, de la începuturi şi până acum – pentru că în fiecare moment al slujirii sale arhiereşti a dat dovadă de verticalitate şi neclintire, chiar şi în cele mai dificile situaţii ale istoriei noastre recente. Ierarhul şi-a demonstrat capacitatea rară de a ţine unită turma lui Hristos în timpul tentativelor de dezbinare, conducându-se de poruncile lui Dumnezeu în toate faptele sale.
Iar aici nu putem să nu amintim spusele arhipăstorului şi să ne mobilizăm toate forţele pentru a urma îndemnul său şi a fi de folos ţării în care trăim, concetăţenilor noştri şi pentru a pune umărul la construirea unui viitor demn pentru cei care ne vin din urmă: „Încă de la întemeiere, Biserica s-a constituit ca un element-cheie al societăţii, titlu pe care şi-l păstrează astăzi şi îl va avea până la sfârşitul timpurilor. Or, Biserica luptătoare a fost întemeiată prin binecuvântarea lui Dumnezeu ca o celulă de salvare pentru oameni – o punte spre Biserica triumfătoare, deci spre Patria Cerească.
Într-adevăr, la momentul actual, atacurile împotriva Bisericii au devenit mai subtile şi mai periculoase, însă acest lucru nu trebuie să ne sperie cât de puţin, atât timp cât suntem fermi în credinţa noastră, nădăjduind în mila lui Dumnezeu şi în mijlocirea Preacuratei Maicii Sale. Pentru o persoană neîmbisericită, dovezile aduse de cei pentru care impactul religiei printre concetăţenii noştri este incomod, ar putea părea foarte bine argumentate, iar schimbările propuse chiar necesare. Iată de ce, fiecare dintre noi, fie el slujitor sau mirean, are datoria sfântă de a face pastoraţie printre semenii săi, căci trebuie să fim apostolii Evangheliei, nu doar prin vorbă, ci în primul rând prin faptă curată şi hotărâtă, pornită din învăţătura lui Hristos şi din dorinţa de a împărtăşi cu aproapele bucuria de a trăi şi a simţi creştineşte.
Arhimandrit IOAN (Moşneguţu)