Cu binecuvântarea Preasfințitului IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, în perioada 20-21 septembrie 2024, prot. Mihail BULMAGA, președintele Sectorului eparhial Comunicare și Media și profesor la Colegiul „Mihai Eminescu” din mun. Soroca, împreună cu ierom. SERAFIM (Prisăcaru), șeful Cancelariei eparhiale, au participat la Simpozionul Național „Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei”, ediția a XIII-a, care s-a desfășurat la Mănăstirea Secu din jud. Neamț, România.
Înalta manifestare științifică a fost organizată de către Mănăstirea Secu, împreună cu Muzeul de Istorie al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, România.
Deschiderea simpozionului a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, a Tedeum-ului și a parastasului pentru ctitorii mănăstirii. La partea oficială au luat cuvântul: Arhim. VICHENTIE (Amariei), stareț al Mănăstirii Secu, Dr. Lăcrămioara STRATULAT, director general adjunct al Complexului Muzeal Național „Moldova”, Iași, Dr. Igor BERCU, decan al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității de Stat din Moldova, Rocsana JOSANU, director al Direcției Județene pentru Cultură Neamț și Arhim. HARITON (Negrea), stareț al Mănăstirii Petru Vodă.
În continuare, au urmat comunicările participanților, specialiști în domeniu din România și Republica Moldova, comunicări ce au vizat subiecte din istoria Bisericii, arheologie, locașuri sfinte și mănăstiri. Părintele Mihail BULMAGA a susținut comunicarea cu tema: Bisericile de lemn din raionul Soroca, Republica Moldova.