Sâmbătă, 7 octombrie 2017, având binecuvântarea Întâistătătorului BOM, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din s. Dărcăuți, Soroca.
Alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni: prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului, parohul bisericii, prot. mitr. Serghei UNGUREAN și un sobor preoțesc.
La slujba praznicală au mai participat Dl Ghenadie MUNTEAN, președintele raionului Soroca, Dl Victor SĂU, primar al municipiului Soroca și Dl Oleg RAZUMOVSCHI, primar de Dărcăuți.
În timpul vohodului mic, parohul bisericii, prot. mitr. Serghei UNGUREAN, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, a fost decorat cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr.III.
După încheierea Sfintei Liturghii cei prezenți au mers în marginea localității unde a fost sfințit un paraclis în cinstea Cuviosului Serghie de Radonej.