În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci (a XV-a după Cincizecime), PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca.
La predică, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre Cruce ca semn al puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu.
„Iubiți credincioși, Crucea este cea mai mare mângâiere pentru creștini, pentru cei care îl acceptă pe Hristos cel răstignit. Când Hristos s-a urcat pe Cruce El a oferit lumii mântuirea, dar fiecare om pentru a-şi „primi” mântuirea trebuie să se urce, în felul lui, lângă Hristos pe Cruce. În limbaj teologic, venirii lui Hristos în această lume i se spune „kenoză” – golire de sine – şi ultimul pas al acestei kenoze este Crucea. Prin golire de sine, prin răstignire – doar astfel omul pământesc poate să râvnească mântuirea”, a spus PS Ioan.
În cadrul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Episcop Ioan, a hirotonit pe diaconul Maxim Teacă, absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, în treapta de preot, pe seama parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Fălești. Nou-hirotonitului i-sa acordat și prima distincție preoțească – bedernița.
După Liturghie, a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, PS Ioan a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de felicitare cu ocazia slujbei duminicale și a sărbătoririi în această zi a Sfinților Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont.