În ziua pomenirii Sfântului Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei și Sfintei Fericitei Matrona de la Moscova, PS IOAN, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.
Alături de Arhipăstor au coliturghisit prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca și secretar al Vicariatului, precum și un impunător sobor preoțesc din Vicariatul de Soroca.
Slujba a fost prilejuită aniversării unui an de la hirotonia în treapta de Episcop a PS IOAN.
După oficierea Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a săvârșit un Tedeum către Bunul Dumnezeu și către sfinții prăznuiți în această zi, mulțumind pentru binecuvântarea, harul și ajutorul primit pe parcursul întregului an de slujire arhierească.
Părintele protopop Nicolae CRAVEȚ a fost primul care a venit cu un cuvânt de felicitare din partea slujitorilor, mulțumind Episcopului pentru grija Sa părintească și pentru dragostea pe care o are față de cler și popor.
„Hirotonia întru Arhiereu reprezintă un eveniment simbolic al slujirii lui Dumnezeu și a Bisericii, iar, cu această ocazie, dorim Preasfințitului IOAN să locuiască în casa Domnului întru lungime de zile” (Ps 22, 7), a menționat părintele protopop.
Din numele tuturor creștinilor, ai ținuturilor sorocene s-a adresat cu un mesaj de felicitare domnul Mihai Mîțu, președintele raionului Soroca, aducând mulțumiri Preasfinției Sale pentru avânt, jertfelnicie și dedicație profundă în lucrarea pastoral-misionară din cuprinsul Vicariatului de Soroca, totodată urându-i PS IOAN încă mulţi ani de slujire arhierească în deplină sănătate şi înţelepciune.
La final, omagiatul a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru frumoasele urări, menţionând că se va strădui să-şi îndeplinească şi mai departe ascultările cu smerenie şi sârguinţă.