Preasfințitul Episcop Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a săvârșit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, joi, 3 noiembrie 2022, slujba de sfințire a Prestolului și a noii biserici cu hramul în cinstea Cuviosului Iov al Poceaevului din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia.
La Serviciul Divin au participat Prot. mitr. Pavel VULUȚĂ, protopop de Drochia, Prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, secretar al Vicariatului de Soroca și protopop al bisericilor sorocene, PC Arhim.. Ioan (HANGANU), Duhovnicul mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din s. Pripiceni-Curchi, r. Rezina, Prot. Gheorghe LUNGU, parohul noii biserici, alți slujitori și credincioși.
În timpul vohodului mic, Ierarhul a decorat pe părintele paroh cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea domnească – Tatăl nostru.
Prezent la Liturghie, Dl Alexei VASILEAN, președintele r. Drochia a primit ordinul „Meritul bisericesc” gr.III, iar unii ctitori s-au învrednicit de diploma Întâistătătorului.
După otpustul Liturghiei a urmat înconjurul bisericii și Te-deum de mulțumire pentru tot ajutorul Domnului revărsat asupra comunității parohiale, totodată Preasfinția Sa a transmis credincioșilor mesajul de felicitare și binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR.
După slujba de sărbătoare, Preasfinția Sa însoțit de către părinții protopopi și de către președintele raionului Drochia, a vizitat biserica veche din incinta cimitirului localității dar și biserica „Nașterea Maicii Domnului” unde a discutat cu părintele paroh Ioan RUSU și un grup de creștini.
La raportul părintelui protopop Pavel VULUȚĂ și cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, preotul Ioan RUSU a fost decorat cu dreptul de a purta paliță.