Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 21 noiembrie 2020, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte, care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfântul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor şapte Biserici care sunt în Asia … şi de la cele şapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Şi aceştia sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Egudiil şi Varahiil.
În ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, PS Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
În cuvântul predicatorial, Episcopul Ioan a îndemnat creștinii să trăiască ceea ce cer în cadrul Sfintei Liturghii, când diaconul rosteşte ectenia: „Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem“: „Să trăim ceea ce noi, oamenii, cerem, pentru ca îngerul Domnului să rămână cu noi şi să ne dea gândul cel bun, ca să ne putem mântui, întru slava lui Dumnezeu“.
Îngerii sunt puteri slujitoare, mesageri ai lui Dumnezeu, cei care vestesc oamenilor planurile şi voia lui Dumnezeu. La botez fiecare dintre noi primim un înger păzitor pentru a ne ocroti de săgeţile vrăjmaşului diavol, iar după plecarea din lumea aceasta, acesta vor însoţi sufletul prin vămile văzduhului, păzindu-l de cel rău.
Cântarea îngerească prezentată de prorocul Isaia în Vechiul Testament: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Lui!» (Isaia 6, 3), este o cântare pe care Biserica a preluat-o în cultul divin public şi pe care noi credincioşii, o cântăm împreună cu îngerii.
La final, PS Ioan i-a felicitat, cu prilejul zilei onomastice, pe toți cei care poartă numele Sfinţilor Arhangheli și a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, care astăzi a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Prooroc Ilie” din s. Nicoreni, r. Drochia.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media