„Ca un apărător al celor robiți şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, conducătorilor ajutători, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sf. Mc. Gheorghe)
Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir, nenumărați credincioși, avându-l în frunte pe Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldove, s-au adunat în incinta Catedralei Mitropolitane pentru a cere prin rugăciune mijlocirea acestui mare martir al creștinătății în fața Domnului.
Alături de Preasfințitul Episcop Ioan au coliturghisit clericii Catedralei împreună cu diaconii sfântului locaş.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Episcop Ioan, a rostit un cuvânt de învățătură, îndrumând credincioşii la aceleaşi fapte vrednice de laudă pe care le-a făcut şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în decursul vieții sale. Mai apoi, Preasfințitul Episcop Ioan, a prezentat succint viața şi pătimirea Sfântului Mucenic Gheorghe, iar la final a felicitat călduros pe toți omagiații zilei de astăzi, dar şi pe toți care poartă derivatele numelui – Gheorghe.
La finalul serviciului divin, Preasfințitul Ioan, înconjurat fiind de slujitorii Catedralei, a oficiat un Te-Deum de mulțumire!
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!