Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.
Sărbătoarea Sfântului Cuviosului Paisie Velicikovski a adunat în prima zi a postului Nașterii Domnului, duminică, 28 noiembrie 2021, la Mănăstirea Noul Neamț din Chițcani, raionul Slobozia, arhierei, preoți și credincioși care au venit să-i aducă laude acestui mare povățuitor al călugărilor.
Sfânta Liturghie praznicală a fost săvârșită în Catedrala Înălţării Domnului, de către ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu ÎPS Mitropolit Vichentie de Tașkent și Uzbekistan, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PC Arhim. Paisie (Cecan), Starețul Mănăstirii Noul Neamț.
Din sobor au mai făcut parte părinți ai mănăstirii și diaconi. Răspunsurile la strană au fost oferite de către monahii Mănăstiiri Noul Neamț.
La Vohodul mic, PC Arhim. Paisie (Cecan), Starețul Mănăstirii a fost decorat de către Întâistătător cu ordinul mitropolitan „Sf. Irh. Petru Movilă”, de gradul II. Mai mulți nevoitori ai mănăstirii au fost distinşi cu decoraţii bisericeşti.
În cuvântul de învățătură, ÎPS Mitropolit Vichentie de Tașkent și Uzbekistan a evocat personalitatea Sfântului Paisie, cel care a fost îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox.
După slujbă, slujitorii, credincioşii și arhiereii au săvârşit un Te-Deum la icoana Sfântului Cuvios Paisie, după care Arhimandritul Paisie, Starețul Mănăstirii a mulţumit ÎPS Vladimir și tuturor celor care au fost părtași la bucuria serbării ocrotitorului așezământului monahal.
Tot în această zi, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Cuviosul Paisie Velicicovski” din s. Chițcani, r. Slobozia, după care s-a alăturat la Tedeum-ul săvârșit la Mănăstirea Noul Neamț.
O Panihidă a fost oficată la mormânul vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont de Edineț și Briceni, cel care a redeschis mănăstirea după ani grei de prigoană ateistă și a cărei Stareț a fost vreme de 8 ani.
La finalul sărbătorii, obștea Mănăstirii Noul Neamț, dar și credincioșii prezenți, au primit binecuvântarea ierarhilor.
Sfântul Paisie Velicicovschi a pus bazele tradiției isihaste și a realizat o înnoire duhovnicească în Biserică.
Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în sec. XVIII în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peşterilor din Kiev şi de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.
În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie, iar în 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15/28 noiembrie.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media