În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, în biserica cu același hram din satul Vasilcău, raionul Soroca a fost slujită Liturghie praznicală de către un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul IOAN, episcop al Sorocii.
Prot. Vadim ZLOTEA, paroh al bisericii a salutat prezența la sărbătoarea comunității a Episcopului Vicar, a prot. Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului, a prot. Eugen CAMENSCIC, protopop de Tiraspol și a confraților preoți.
Bucuria evenimentului sacru a fost împărtășită și de mulțimea enoriașilor vasilcoveni, veniți în această zi la locașul Domnului.
După încheierea slujbei, arhiereul a adresat cuvânt duhovnicesc binecredincioasei adunări, iar mai apoi, în curtea bisericii, a săvârșit litia morțească pentru vrednicul protoiereu Alexei MELINTE și ctitorul bisericii Ilarion CIOBANU.