Sfânta Mănăstire Țâpova a găzduit festivalul-concurs al cântecului pascal cu genericul „Hristos a Înviat!”

IMG_7143-resized

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în a treia zi de Paști, Sfânta Mănăstire Țâpova a găzduit festivalul-concurs al cântecului pascal cu genericul „Hristos a Înviat!”

Acest eveniment a fost organizat prin străduinţa Protopopiatului de Rezina în colaborare cu Secţia Raională pentru Cultură şi cu găzduirea oferită de istoricul aşezământ monahal.

Adresându-se către participanţi şi spectatori, Părintele Arhimandrit Ioan (Moşneguţu) – stareţul Sfintei Mănăstiri, a transmis binecuvântările şi urările pascale ale Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a salutat organizarea festivalului şi a urat tuturor persoanelor implicate în organizarea acestui proiect să culeagă şi să valorifice cu înţelepciune roadele muncii lor.

În continuarea alocuţiunii sale, Părintele stareţ a menţionat că epicentrul Sfintelor Paşti îl constituie participarea la celebrarea Învierii, dar pe lângă aceasta, slujitorii şi credincioşii ştiu să-şi exprime dragostea pentru Hristos prin frumoase manifestări cultural-artistice – cu un profund mesaj creştin – precum este cel de faţă, care îi onorează atât pe participanţi, precum şi întreaga obşte a istoricei mănăstiri, între zidurile căreia răsună minunatele creaţii muzicale.

Cu cuvinte de salut s-au mai adresat pe rând Protopopul circumscripţiei de Rezina, Prot. Mitr. Igor Cojocaru, care a manifestat deschidere şi implicare activă în organizarea Festivalului, precum şi conducerea de vârf a raionului, în persoana Doamnei Eleonora Graur.

La eveniment au participat 26 de colective artistice care au încântat numerosul public cu creaţii pascale, concomitent fiind organizată şi o amplă expoziţie de prinoase culinare caracteristice pentru Sfintele Paşti.

La încheiere, conform deciziei juriului, premiul mare al Festivalului i-a revenit corului din com. Lalova, premiul I a fost decernat colectivului folcloric din satul Mateuţi, premiul II – oaspeţilor, membri ai formaţiei folclorice din s. Măşcăuţi, r. Criuleni şi formaţiei folclorice din s. Ţareuca, iar premiul III a fost împărţit de formaţiile din s. Pripiceni şi Pecişte.

Toţi cei prezenţi, în deplină împlinire, au mulţumit Domnului pentru ajutor, lăudându-I numele şi proslăvindu-I bunătatea.

Entuziasmul participanţilor, dar şi bunăvoinţa organizatorilor ediţiei din acest an, este un indiciu concludent care motivează organizarea unor noi şi noi evenimente de acest fel, menite să-L proslăvească pe Hristos şi să propage frumosul printre oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *