În ziua praznicului Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvîntarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, am liturghisit în biserica cu același nume din orașul Soroca.
În dimineața zilei am fost întîmpinat de către parohul bisericii, Prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, alături de un sobor de preoți și numeroși creștini. La slujba hramului a participat și Președintele r. Soroca, Dl Mihai Mîțu, împreună cu unii reprezentanți ai administrației locale.
În timpul Liturghiei, părintele protopop a fost decorat din partea Întîistătătorului, în contextul împlinirii vîrstei de 35 de ani, cu Ordinul „Sf. Ștefan cel Mare”, iar Ipodiaconul Sava BÎRLIGA a fost hirotonit în treapta de diacon.
În rostirea predicatorială am relatat celor prezenți viața Sfîntului Dimitrie, totodată felicitîndu-i cu sărbătoarea Ocrotitorului celest al cartierului Bujerăuca din orașul Soroca.