Moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse spre închinare credincioșilor din Moldova

În seara aceasta, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău au fost întâmpinate icoana și un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, care se păstrează la Mănăstirea ”Sfântul Pavel” de pe Muntele Athos.

Sfinţeniile au fost întâmpinate cu deosebită evlavie de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chişinăulu şi a Întregii Moldove, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei și Chelar al Catedralei Mitropolitane și un numeros sobor preoţesc, precum şi numeroși credincioşi dornici de a cere mijlocirea Sfântului Taumaturg, Mare Mucenic Pantelimon în faţa Bunului şi Dreptului Dumnezeu.

La eveniment a participat Excelența Sa, Președintele Republicii Moldova, Dl Igor Dodon.

Moaștele vor fi expuse pentru închinare tuturor credincioșilor în mai multe regiuni ale Republicii Moldova – de la nord pînă la sud. Timp de 10 zile, moaștele Sfîntului Pantelimon vor fi expuse în următoarele localități:

2 octombrie (după 16.00) și 3 octombrie – Catedrala Mitropolitană cu Hramul „Nașterea Domnului” (municipiul Chișinău);
4 octombrie – Institutul Oncologic (municipiul Chișinău);
5 octombrie (de la 11.00) – Catedrala „Sfîntul Ioan Botezătorul” (orașul Comrat);
6 octombrie – Biserica „Icoana Maicii Domnului de la Kazan” (orașul Ceadîr-Lunga);
7 octombrie (de la 8.30) – Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (orașul Cahul);
8 octombrie (de la 10.30) – 9 octombrie (pînă la 12:00) – Catedrala Episcopala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (orașul Bălți);
9 octombrie (după 14:00) – Biserica „Sfîntul Dumitru” (orașul Cupcini, raionul Edineț);
9 octombrie (după 16.00) – Catedrala „Sfîntul Vasile” (orașul Edineț);
9 octombrie (după 18.00) – 10 octombrie – Mănăstirea din satul Zăbriceni (raionul Edineț);
11 octombrie (după 15.00) – Catedrala Mitropolitană cu Hramul „Nașterea Domnului” (mun. Chișinău).

Pe 12 octombrie a.c., moaștele Sfîntului Pantelimon vor lua calea înapoi spre Muntele Athos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *