Cu binecuvântarea Preasfințitului IOAN, Episcop de Soroca, racla cu fragmente din moaștele Fericitei Matrona vor fi aduse spre închinare Luni, 21 noiembrie 2022 în municipiul Soroca.
Sfințeniile vor fi întâmpinate de preoții și credincioșii soroceni la intrarea în oraș (ora 15:00) iar mai apoi procesiunea se va îndrepta spre Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului”.
Chivotul cu moaștele Fericitei Matrona se va afla expus spre închinare în catedrala arhierească din municipiul Soroca până la data de 5 ianuarie 2023.
***
Sfânta Fericita Maică Matrona este grabnic ajutătoare celor care, vin cu credință curată și nădejde pentru a-i cere mijlocirea în fața Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o „al optulea stâlp al Rusiei”. Prin această expresie a profețit că ea va rămâne unul dintre puținii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuția ateistă bolșevică.
Fericita Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.