La Soroca a fost organizat Marșul Familiei

Sâmbătă, 17 mai 2025, în municipiul Soroca a fost organizat Marșul Familiei, un eveniment public ce a reunit clerul, autoritățile și cetățenii în susținerea valorilor creștine și a familiei.

Manifestarea a fost organizată de Eparhia de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, beneficiind de sprijinul Consiliului Raional Soroca și al Primăriei municipiului Soroca.

Marșul solemn a pornit de la catedrala Adormirea Maicii Domnului”, având ca destinație Palatul de Cultură din Soroca.

Alături de Înaltpreasfințitul Ioan, în procesiune au participat Veaceslav RUSNAC, președintele raionului Soroca, Ala PILIPEȚCAIA, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Lilia PILIPEȚCHI, primarul municipiului Soroca, Iurie TĂNASE, vicepreședintele raionului Soroca, un sobor de preoți, precum și numeroși credincioși și reprezentanți ai comunității locale.

Această inițiativă a reafirmat legătura puternică dintre credință, comunitate și responsabilitatea de a păstra valorile autentice ale familiei.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia