Astăzi, PS Episcop Ioan, Vicar mitropolitan, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a sfințit piatra de temelie a unei noi biserici cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” în s. Grătiești, mun. Chișinău.
Sfântul locaș se va înălța pe un teren oferit de Primăria Grătiești, iar evenimentul este cu atât mai binevenit cu cât până la momentul actual se simțea nevoia acută a unei biserici aici, care să deservească numeroșii creștini-ortodocși din această parte a satului.
La slujba de sfințire au slujit alături de Episcopul Vicar: Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Protopopul Sectorului III Chișinău, Prot. mitr. Zosima Toia, parohul bisericii „Sf. Treime” din Grătiești Prot. mitr. Victor Pleșca precum și alți slujitori.
PS Ioan dimpreună cu soborul preoțesc s-au rugat Domnului să binecuvânteze acest bineplăcut și necesar început, iar Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul i-au cerut mijlocirea în fața Tatălui Ceresc pentru toți cei care se vor ruga aici cu rugăciune curată și sinceră.
Menționăm că Întâistătătorul a salutat inițierea lucrărilor de construcție, manifestându-și speranța că acest locaș de închinăciune va deveni o punte duhovnicească spre cele sfinte, pentru numeroșii credincioși care îi vor trece pragul.