ÎPS Mitropolit Vladimir l-a felicitat pe Ex-Președintele Republicii Moldova, Dl Vladimir Voronin cu ocazia aniversării zilei de naștere

_MG_5998

Ex-Președintele Republicii Moldova, Dl Vladimir Voronin a împlinit astăzi vârsta aniversară de 75 de ani.

Cu acest deosebit prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, însoțit de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, PC Arhimandrit Siluan (Șalari), starețul sfintei Mănăstiri Curchi, PC Arhimandrit Filaret (Cuzmin), starețul sfintei Mănăstiri Căpriana, PC Arhimandrit Nectarie (Gherman), starețul sfintei Mănăstiri Horăști, l-au felicitat pe robul lui Dumnezeu, omagiatul Vladimir, cu frumosul popas aniversar, urându-i ani mulți și cu binecuvântare de la Atotțiitorul.

Totodată, Mitropolitul Vladimir l-a decorat pe Domnul Voronin cu cea mai emblematică distincție a BOM, „Ordinul Recunoștinței” – distincţie, care vorbeşte despre ţinuta civică deosebită şi munca jertfelnică pentru binele şi armonia socială, care garantează atitudinea conştiincioasă a Domniei Sale faţă de cele mai sacre idealuri ale poporului nostru.

Această decoraţie a fost acordată având în vedere numeroasele binefaceri pe care le-a făcut Domnul Voronin pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, printre care ajutorul consistent îndreptat spre împodobirea Catedralei Mitropolitane, reconstrucția Mănăstirii Curchi, Mănăstirii Căpriana şi ale multor altor comunități religioase din întreg cuprinsul ţării, fapte cu caracter filantropic şi social, care au fost realizate pe parcursul mandatului de Președinte a Domniei Sale.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *