În vizită la tabăra de vară pentru copii din Chişinău

IMG_0065

Al doilea an, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, se organizează tabăra de vară pentru copiii din municipiul Chişinău. Tabăra este organizată în incinta Universităţii de Stat din Moldova, cu concursul bisericii „Întâmpinarea Domnului” şi a rectoratului instituţiei.

Într-o săptămână, de când a fost deschisă, la tabără s-au înscris peste 20 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-13 ani. Aici copiii se regăsesc în diverse activităţi desfăşurate împreună cu voluntarii din cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi.

Joi, 18 iunie, copiii au fost vizitaţi de către PS Ioan, episcop-vicar, care din încredinţarea Mitropolitului Vladimir, a adus alese daruri. Copiii au fost mângâiaţi cu dulciuri, dar au primit şi rechizite necesare activităţilor desfăşurate. Preasfinţia Sa a transmis mesajul de salut al mitropolitului şi cuvinte de recunoştinţă pentru cei care se trudesc la organizarea şi buna desfăşurare a taberei, binecuvântând şi o sumă de bani pentru necesităţile curente.

Episcopul a discutat cu copilaşii, a fost servit cu bomboane gătite chiar de copilaşi şi la final i-a binecuvântat.

Copiii au reuşit să spună poveşti şi poezii şi să-o promită ierarhului că vor fi mai cuminţi şi mai ascultători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *