În Sâmbăta a V-a a Postului Mare, 9 aprilie 2022, numită liturgic a Acatistului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Zilele Postului Mare sunt împodobite cu diverse slujbe, care au fiecare în parte, timpul, rolul şi însemnătatea lor. Astfel, în săptămâna a 5-a a Postului, poposim la sărbătoarea Lauda Maicii Domnului (Sâmbăta Acatistului).
Cântarea Acatistului este atribuită, potrivit sinaxarelor, cu eliberarea Constantinopolului de avari şi perşi, în 7 august 626, în timpul împăratului Heraclie.
Pe când acesta se afla într-o expediţie în Orient, departe de Constantinopol, barbarii au pornit atacul asupra cetăţii. Situaţia părea a fi fără scăpare pentru locuitorii Constantinopolului, înconjuraţi fiind ei atât pe apă, cât şi pe uscat de păgâni şi neavând ajutor de nicăieri, nici ostaşi, nici arme de apărare. Văzând mulţimea oştilor ce-i înconjuraseră şi furia lor, căci nici o solie nu au voit să primească, Patriarhul Serghie, luminat de Duhul Sfânt, a îndemnat tot clerul şi poporul să alerge cu toţii la sfintele biserici şi cu multe lacrimi, cu rugăciuni şi post, să ceară mila lui Dumnezeu şi ajutorul cel grabnic al Maicii Domnului.
Râvna locuitorilor a fost atât de intensă, încât Maica Domnului i-a ajutat în mod miraculos să salveze cetatea Constantinopolului din acel cumplit asediu: o puternică furtună, stârnită în mod neaşteptat, a distrus flota păgână care asedia oraşul, iar cei de pe uscat, înfricoşându-se, au început a fugi. Atunci, Patriarhul Serghie a încurajat tot poporul la luptă, astfel că au deschis porţile cetăţii şi au nimicit pe păgâni, pregătind terenul pentru contraatacul decisiv al împăratului Heraclie, care avea să meargă din victorie în victorie, până la recucerirea tuturor provinciilor luate de perşi.
Măicuța Sfântă ne mângâie mereu sufletele cu minunile pe care le face asupra noastră și nu rămâne niciodată nepăsătoare la rugăciunile rostite cu iubire și credință. Ea ne aduce alinare, liniște și întărire în dureri și necazuri.
Acatistele și Paraclisele Maicii Domnului sunt cele mai puternice rugăciuni de împlinire a cererilor pe care le putem face. Sfânta Maică ne ajută atunci când suntem bolnavi, când suferim, când ne dorim o familie sau copii. Către Ea ne putem ruga oricând și oriunde, căci nu ne va abandona niciodată.