Nimeni, care nu este bun, nu poate nădăjdui după moarte o soartă bună, chiar de ar număra mii de sfinţi între strămoşii săi, căci fiecare, zice Apostolul, „va lua după cum a lucrat în viaţa cea trupească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10).
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, ÎPS Vladimir Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Alături de Înaltpreasfinția Sa, a coliturghisit PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, PC Arhim. Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana și soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.
Și în această zi de duminică, la slujbă au participat numeroși creștini, unii din ei, enoriași de ani buni ai Catedralei, iar, alții în drumul credinței aflându-se la început de drum.
La Sfânta Liturghie, în toate bisericile din cuprinsul Mitropoliei s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (cap. 25, vs. 31-46) care ne prezintă Înfricoșătoarea Judecată: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.”
Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne pune în faţă taina şi scopul libertăţii noastre: Şi anume, cum folosim libertatea noastră în timpul vieţii pământeşti? Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă faţă de semenii aflaţi în nevoi sau am confundat libertatea cu neglijenţă şi nepăsarea faţă de ei ? Evanghelia ne învaţă de fapt că numai când săvârşim binele suntem cu adevărat liberi şi trăim viaţa ca fiind binecuvântare de la Dumnezeu.
În atmosfera festivă şi măreaţă a serviciului divin duminical, doi viețuitori ai Mănăstirii Căpriana au fost hirotoniți de către ÎPS Vladimir: ierodiaconul Haralambie, în treapta de ieromonah, iar, monahul Nicandru a fost hirotonit ierodiacon.
După săvârșirea Sfintei Liturghii a urmat un Tedeum de mulţumire, iar mai apoi Mitropolitul Vladimir a felicitat credincioşii, binecuvântând creștinii pentru intrarea în Săptămâna albă, premergătoare Postului Mare.
Duminica viitoare Biserica se va afla în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.