Galerie Foto: Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat hirotonia întru episcop a arhimandritului Filaret (Cuzmin)

Duminică, 22 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău în cadrul căreia a fost hirotonit arhimandritul Filaret (Cuzmin) întru episcop cu titulatura: Episcop de Căpriana, Vicar al Eparhiei Chișinăului.

În slujirea sa, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de: ÎPS Sava, arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, ÎPS Petru, arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, ÎPS Marchel, arhiepiscop de Bălți și Fălești, ÎPS Nicodim, arhiepiscop de Edineț și Briceni, PS Ambrozie, episcop de Bogorodsc, vicar al Exarhatului Patriarhal pentru Europa Occidentală, PS Ioan, episcop de Soroca, vicar mitropolitan și PS Siluan, episcop de Orhei, vicar mitropolitan, stareți de mănăstiri și protopopi din Eparhia Chișinăului.

Tot în această zi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit hirotonia diaconului Vladislav Știrbu, cleric al Protopopiatului I din Chișinău, în treapta de preot și pe ipodiaconul Roman Cazanțev l-a hirotonit în treapta de diacon pe seama Mănăstririi Chițcani.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *