La data de 17 – 18 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, însoțit fiind de către Protoiereul Andrei SEREDENCO, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Soroca și ipodiaconul Ion MARCU a vizitat eparhia de Brest și Cobrin din Belarus, participând la manifestările bisericești dedicate jubileului de 1000 de ani ai orașului Brest și prăznuirii Cuviosului Mucenic Atanasie, Egumenul Brestului.
În ajunul praznicului ierarhii, preoții și credincioșii au înălțat rugăciuni în catedrala chiriarhală „Sfântul Cuviosul Simeon Stâlpnicul” din Brest, iar în ziua sărbătorii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în mănăstirea „Sfântul Cuvios Atanasie”, locul sfârșitului mucenicesc al Cuviosului părinte.
După încheierea slujbei, Preasfințitul episcop Ioan a transmis celor prezenți mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, iar Arhiepiscopul IOAN de Brest și Cobrin a fost decorat din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova cu ordinul „Cuviosul Paisie Velicicovski”, gr.II.
La această solemnitate au luat parte arhierei din Belarus, Moldova, Polonia, Ucraina și Rusia.