Miercuri, 8 august, în incinta Reședinței de Stat, Președintele Republicii Moldova, dl Igor Dodon, a înmînat distincţii de stat unui grup de clerici ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Pentru merite în opera de renaștere spirituală și morală a societății, contribuție la promovarea valorilor creștin-ortodoxe și activitate intensă în realizarea acțiunilor consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei, Episcopii vicari ai Mitropoliei Moldovei: PS Ioan de Soroca și PS Siluan de Orhei au fost decorați cu Ordinul „Gloria Muncii”. Totodată, de Ordine și Medalii prezidențiale s-au învrednicit mai mulți clerici din cadrul BOM.
Distincţiile au fost înmînate într-o atmosferă solemnă la Reşedinţa de Stat a Preşedintelui Republicii Moldova, alături de poliţişti, militari, medici şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media