În Duminica XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat mulțime de credincioși ai urbei.
„Sfânta Evanghelie din Duminica a XV-a după Rusalii este Evanghelia poruncii celei mai mari, și anume porunca iubirii.
Iubirea noastră față de Dumnezeu trebuie să fie arătată cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostru. Inima, sufletul și cugetul sunt puterile noastre sufletești. Și ni se cere ca să-L iubim pe Dumnezeu cu aceste puteri cultivate la forma lor maximă. Și iubindu-L pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru acestea trei devin ele însele izvoare ale iubirii noastre față de semenii noștri ca reflex al iubirii noastre față de Dumnezeu pe care nu-L vedem, dar pe Care Îl întâlnim în semenii noștri, mai ales în aceea care se află în suferință și care așteaptă de la noi ca de la niște mâini ale lui Hristos ajutorul și mângâierea.
Evanghelia Duminicii a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt ne îndeamnă să iubim pe Dumnezeu și pe semenii noștri intensificând rugăciunea, citirea Sfintelor Scripturi, participarea la slujbele Bisericii, săvârșirea faptelor de milostenie sufletească și trupească, adică să arătăm milostenie cu vorba bună și cu fapta bună celor ce au nevoie de ajutorul nostru.”, a menționat în cuvântul predicatorial Episcopul Ioan.
Pe 4/17 septembrie Biserica Ortodoxă i-a pomenit pe Sfântul Mucenic Vavila (251), Sfântul Prooroc Moise (1531 î Hr), Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Ioasaf, Episcop de Belgorod (1911), Sfântul Mucenic Partenie, Egumenul Mănăstirii Kiziltashkog, Rusia (1867).