În Duminica Tomei, 1 mai 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în Duminica a II-a după Paști, pe Sfântul Apostol Toma. În această zi, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor prin ușile încuiate, pentru a doua oară după Înviere. Pentru că Toma nu credea în Înviere, Hristos l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, Toma îl mărturisește fără nici o îndoială pe Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel, încă o dată, pentru cei care nu puteau crede.
Credința este această capacitate spirituală de a simți pe Dumnezeu prezent în viața Bisericii. Această prezență este simțită de cei care Îl iubesc pe Hristos, chiar dacă nu-l văd fizic, printr-o cunoaștere dincolo de vederea trupească.
La finele slujbei, PS Episcop Ioan a îndemnat credincioșii să pomenească pe cei trecuți din viața pământească după tradiția Ortodoxă, fără a transforma acest eveniment duhovnicesc în ospețe și chefuri, ci prin rugăciune multă și smerită, să ceară lui Hristos cel Înviat, ca să le ierte celor adormiți păcatele și să le dea odihnă veșnică.