În ziua pomenirii Sfintei Maria Egipteanca – cea de a V-a Duminică din Postul Mare – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala nitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
Alături de Episcopul vicar s-a rugat secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, soborul preoțesc al Catedralei, precum și numeroși creștini veniți să ceară mijlocirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca în fața Domnului, precum și să mulțumească Atotțiitorului pentru milostivirea și îndruarea Sa cea nemărginită.
În cadrul serviciului divin, ierodiaconul Gheorghe (Croitor) a fost hirotonit de către Vlădica Ioan în treapta sacerdotală, pe seama parohiei Sf. Ierarh Nicolae din s. Pelinia, r. Drochia. Cu acest binecuvântat prilej, Episcopul vicar a adresat părintelui Gheorghe felicitări, însoțite de cuvinte părintești de învățătură și de luare aminte la cele bune și de folos spre slujirea lui Hristos și a poporului binecredincios.
În continuarea Liturghiei, PS Episcop Ioan, dimpreună cu slujitorii și numeroșii enoriași, au înălțat rugăciuni de laudă Domnului, prin rostirea Rugăciunii Domnești, după care creștinii au primit sfaturile duhovnicești și binecuvântarea arhierească a Episcopului vicar.
***
Cea de-a şasea săptămână a Postului Mare (18-24 aprilie) este declarată Săptămâna Tineretului Ortodox, în care sunt preconizate diverse activităţi cu şi pentru tineri.
Slujitorii şi responsabilii din Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret au planificat această perioadă, propunând rugăciuni, conferinţe, seri duhovniceşti, concursuri ş.a. la tema „Mergând spre Înviere”. Sunt planificate pelerinaje şi întruniri ale tinerilor la nivel regional.
Aceste iniţiative urmează să culmineze în ziua praznicului împărătesc Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Astfel, după slujba praznicală vă rugăm să îndemnaţi tinerii din fiecare parohie să iasă cu stâlpări în stradă, să meargă pe la casele credincioşilor şi să vestească bucuria sărbătorii, precum şi apropiata Înviere.
Nădăjduim, că prin această Săptămână vom retrezi tinerii noştri pentru adevăratele valori creştine, pentru o viaţă în duhul Evangheliei şi-i vom ajuta să conştientizeze semnificaţia Patimilor şi a Învierii Domnului.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media