Sute de credincioși au fost prezenți astăzi, în Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scărarul), la Catedrala mitropolitană din inima Chișinăului. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.
În cuvântul său de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice de la Marcu (cap. 9, v. 17-32) care prezintă Vindecarea fiului lunatic, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre puterea credinței.
De asemenea, Episcopul vicar a mai vorbit și despre Sfântul Ioan Scărarul: „Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul sau Sinaitul. Duminica a IV-a din Postul Mare este închinată întotdeauna Sfântului Cuvios Ioan Scărarul.
Acest sfânt cuvios care s-a nevoit la începutul secolului al VII-lea în Muntele Sinai. De fapt, s-a născut la sfârșitul secolului al VI-lea și a viețuit în Muntele Sinai până în anul 649 când a fost chemat la veșnicele locașuri. A dus o viață de sfințenie, de curăție.
Ați auzit în Evanghelia care s-a citit astăzi dedicată Sfântului Ioan Scărarul că sunt fericiți cei curați cu inima, fiindcă aceea Îl pot vedea pe Dumnezeu. Iată, unul dintre acești fericiți a fost chiar Cuviosul Ioan Scărarul. Și-a curățit inima și L-a văzut pe Dumnezeu unde și odinioară Moise L-a văzut aievea, tot pe Muntele Sinai, întru lumina Sa cea pururea fiitoare. Cuviosul Ioan a devenit foarte cunoscut și foarte iubit prin cartea duhovnicească pe ne-a lăsat-o, scriindu-o la îndemnul Cuviosului Ioan Egumenul Mănăstirii din Rait.
Această carte, de la care a primit și apelativul de Scărarul, se numește Scara urcușului duhovnicesc sau Scara Raiului și cuprinde 30 de capitole în care ni se înfățișează cum putem să urcăm mistic spre desăvârșire, împodobindu-ne duhovnicește prin virtuți.”
Totodată, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să petreacă și în continuare Sfântul și Marele Post în rugăciune, curăție și semerenie, or tocmai smerenia este o condiție esențială a credinței, iar lucrarea credinței se face simțită prin urmarea învățăturii Bisericii.
