Vineri, 8 septembrie 2017, Preasfințitul IOAN, episcopul Sorocii a convocat clerul Vicariatului de Soroca în ședință ordinară la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din municipiul Soroca.
În prima parte a întrunirii, episcopul a făcut o trecere în revistă a celor mai importante evenimente bisericești care au avut loc în ultima perioadă. A urmat prezentarea lucrării „Vrednici ostenitori ai Bisericii” din colecția „Personalități basarabene”.
Apoi, părintele protopop, prot. Nicolae CRAVEȚ i-a relatat ierarhului despre prezența preoților-profesori de religie în școlile raionului în noul an de studii.
Episcopul IOAN a adus la cunoștința preoților soroceni informația privind admiterea la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca a elevilor pentru specialitatea „Teologie”.
Totodată, au fost stabilite proiectele de activitate pentru următorul trimestru. La finele acestei întâlniri arhipăstorul a răspuns la întrebările slujitorilor, mulțumindu-le pentru osteneala și munca depusă în comunitățile încredințate, îndemnându-i la slujire jertfelnică în continuare.