Ziua de 9 mai este ziua memoriei celor care au luptat în cel de-al doilea Război Mondial, asigurând un viitor paşnic pentru noi şi urmaşii noştri. În semn de omagiu şi memorie veşnică tuturor eroilor neamului, care dorm somnul de veci în glia strămoşească sau în pământ străin, cu adâncă plecăciune, joi, 9 mai sorocenii au aprins candela recunoştinţei și au comemorat eroii.
La evenimentul comemorativ au participat Preasfințitul Părinte IOAN, Episcopul Sorocii, protoiereul Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, Dl Ghenadie MUNTEAN, președintele raionului Soroca, Dl Victor SĂU, primarul municipiului Soroca, Dna Ala PILIPEȚCAIA, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, veterani, soroceni din municipiul și raionul Soroca.
Episcopul IOAN a adresat un cuvânt de învățătură în care a menționat că prin jertfă, poporul nostru și-a păstrat identitatea și numele de creștin. „Eroii sunt pomeniți cu adâncă recunoștință ca să ne împărtășim din duhul și din jertfa lor”, a remarcat PS IOAN.
În continuare, au fost rostite alocuțiuni de către reprezentanții autorităților locale, după care au fost depuse coroane de flori.