Duminica a XXXVII-a după Cincizecime, a Înainte-prăznuirii Întâmpinării Domnului, alese bucurii duhovnicești au trăit enoriașii noii biserici cu hramul „Înălțarea Domnului” din or. Florești.
În dimineața zilei, parohul bisericii și protopopul de Florești, Prot. mitr. Ilie Munteanu dimpreună cu slujitorii și credincioșii au întâmpinat cu petale de trandafiri și sinceră bucurie sufletească, pe ÎPS Mitropolit Vladimir și pe PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, care au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, rugându-se dimpreună cu întreg poporul pentru bună înțelegere și pace între semeni.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, PS Episcop Ioan a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului.
La Vohodul mic, părintele paroh Prot. mitr. Ilie Munteanu a fost decorat de către Arhipăstor cu ordinul bisericesc „Cuv. Paisie Velicicovschi”, de gr. I, în semn de aleasă recunoștință pentru activitatea sârguincioasă și pentru munca depusă cu multă osârdie la edificarea sfântului locaș, dar și spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
De distincţii bisericeşti s-a învrednicit mai mulți slujitori din cadrul Protopopiatului Florești:
Prot. Serghei Lai, parohul bisericii „Sf. Cuv. Parascheva”, s. Izvoare – Dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Tatăl Nostru.
Arhim. Paisie Tamazlâcaru, schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, s. Chirilovca – Dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
Prot. Eugen Sârbu, parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Trifănești – Dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
Prot. Serghei Boldirescu, parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, s. Hârtop – Dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
Prot. Valeriu Ceban, parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, s. Bobulești – Dreptul de a purta Mitră.
Prot. Corneliu Alexei, parohul bisericii „Sf. Cosma și Damian”, s. Cernița – Dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.
Prot. Victor Plămădeală, parohul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, s. Băhrinești – Dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.
Prot. Rodion Doboș, parohul bisericii „Sf. Cuv. Parascheva”, s. Cașunca – Dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe și Paliță.
Prot. Alexandru Ilescu, parohul bisericii „Sf. Ierarh Nicolae”, s. Napadova – Dreptul de a purta Paliță.
Pr. Gabriel Boboc, parohul bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”, s. Roșietici – Dreptul de a purta Cruce de aur.
După Liturghie a urmat un Tedeum de mulţumire Domnului, pentru izbândă la finisarea lucrărilor de construcție a noii biserici. Mai târziu, Vlădica Vladimir a felicitat credincioşii cu ocazia acestui eveniment de referinţă în istoria orașului Florești, exprimându-şi speranţa că de acum înainte, această biserică ca și multe altele va fi locul unde oamenii se vor reuni pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a sugerat părintelui paroh şi enoriaşilor ca pe lângă biserică să fie deschisă şi o şcoală duminicală pentru a educa tinerele vlăstare în spiritul credinţei strămoşeşti.
Întâistătătorul a mulţumit ctitorilor pentru frumoasele gesturi care le-au făcut, contribuind conform posibilităţilor la construirea bisericii, făcând astfel un lucru bineplăcut oamenilor şi lui Dumnezeu.
La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii parohiei Înălțarea Domnului, pentru îndemnurile și povețele duhovnicești, dar şi pentru susţinerea primită din partea Arhiereului pe tot parcursul timpului cât au durat lucrările de construcţie.
La final mai mulţi credincioşi au fost menţionaţi cu distincţii şi diplome arhiereşti, iar copilaşii au primit cruciuliţe şi iconiţe.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
www.mitropolia.md