Adunarea clericilor din Protopopiatul Rîșcani

Luni, 9 februarie, în Protopopiatul Rîșcani a avut loc adunarea clericilor, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia.

În cadrul întrunirii au fost prezentate concluziile activităților desfășurate în perioada toamnă–iarnă. Totodată, s-a discutat despre programul slujbelor din Postul Mare și despre planul activităților misionare pentru această perioadă.

De asemenea, clericii au reflectat asupra temelor legate de ascultare, rugăciune și nevoință în viața duhovnicească, inspirate din învățăturile arhimandritului Iosif Vatopedinul.

La final, preoții au adus în discuție mai multe probleme de actualitate, iar adunarea s-a încheiat cu o rugăciune comună pentru chemarea ajutorului lui Dumnezeu.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia