A avut loc adunarea Protopopilor din Eparhia de Centru şi a inspectorilor şcolari din Episcopii

IMG_5628

Pe data de 12 martie 2015, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, a avut loc adunarea Protopopilor din Eparhia de Centru și a inspectorilor școlari din Episcopii.

Au fost puse în discuție problemele ce țin de consolidarea parteneriatului dintre Școală și Biserică, organizarea activității Direcției Metodice Mitropolitane, optimizarea procesului de predare a religiei în școli/școli duminicale, formarea continuă a preoților și a profesorilor de religie, formarea profesorilor de religie în cadrul învățământului superior. De asemenea s-a vorbit despre importanța acreditării didactice și științifice a Academiei de Teologie din Moldova.

ÎPS Mitropolit Vladimir a pus în discuție editarea manualelor de religie pentru clasele I-IX și s-a referit la necesitatea identificării resurselor financiare pentru tiparul acestora.

Protopopii au luat act de decretele și directivele semnate de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Aceștia urmează să influențeze preoții-parohi în realizarea parteneriatelor școală-biserică-comunitate.

Anexăm dispozițiile mitropolitane și rugăm protopopii să prezinte rapoartele conform indicațiilor.

COPIE

Nr. 01-01/009 din 27.01.2015

Privind instituirea Direcției Metodice Mitropolitane

Pentru buna diriguire a activităților ce țin de formarea profesorilor de Religie, susținerea didactică a implementării Curriculumului la Religie, emit următorul

DECRET:

Se instituie Direcția Metodică Mitropolitană care va coordona activitatea ce ține de formarea continuă a cadrelor didactice care predau Religia în școlile publice și în cadrul Școlilor duminicale, precum și susținerea didactică a implementării Curricula la Religie.
Prot. dr. Alexei BOENCIUC, profesor de Religie în Gimnaziul Botnărești, Anenii Noi, se numește în funcția de șef al Direcției Metodice.
Prot. Serghei BOLDIRESCU, master în științele educației, doctorand în cadrul Institutului de Științe ale Educației, profesor de Religie la Liceul Teoretic „Miron Costin” din or. Florești, se numește în funcția de metodist coordonator în cadrul Direcției Metodice.
Șeful Direcției Metodice, prot. A. Boenciuc, va elabora și va propune spre aprobare până la
30 ianuarie 2015 proiectul Regulamentului de activitate a Direcției Metodice.

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

COPIE

Nr. 01-02/017 din 27.01.2015

Cu privire la organizarea activității Direcției Metodice Mitropolitane

În scopul consolidării parteneriatului dintre Biserică și Stat privind formarea spirituală a tinerei generații și îmbunătățirii activității departamentelor școlare din episcopii, emit următoarea

DIRECTIVĂ:

Se aprobă structura organizatorică a DIRECȚIEI METODICE din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (anexa 1).
Se aprobă organizarea Seminarului Metodologic Republican „Școala și Biserica: parteneriat pentru educație” anual, în februarie – martie, cu participarea inspectorilor școlari și a metodiștilor responsabili de predarea religiei.
Se aprobă organizarea în fiecare protopopiat a seminarelor de informare și formare a profesorilor de Religie cel puțin de două ori pe an: unul la începutul anului de studii, în august – septembrie, și unul în a doua jumătate a anului școlar), cu binecuvântarea și coordonarea activităților cu episcopul locului și în colaborare cu responsabilul pentru predarea religiei din cadrul Direcției raionale de Învățământ.
Metodistul pentru implementarea Religiei din protopopiat este desemnat responsabil de:
organizarea seminarelor de formare și informare a profesorilor de Religie (inclusiv școala duminicală);
evidența activităților extracurriculare și a lecțiilor demonstrative la Religie planificate în școlile din teritoriu;
activitățile extracurriculare organizate la nivel de raion;
evidența formării continue a profesorilor de Religie;
coordonarea cu Direcția de Învățământ a activităților raionale la care participă profesorii de Religie și elevii;
elaborarea și semnarea unui acord bilateral cu Direcția Educație, care ar delimita responsabilitățile părților privind implementarea Curriculumului la Religie. Acordul va include obligativitatea deținerii unei recomandări privind capacitatea de predare a disciplinei de către candidat, semnată de preotul-duhovnic;
funcționarea bibliotecilor parohiale;
organizarea instruirii continue a preoților din protopopiat, elaborând în acest scop un program de studii în funcție de calificarea și doleanțele preoților.
Inspectorul școlar din episcopie este responsabil de:
ținerea evidenței seminarelor și activităților extracurriculare, organizate la nivel de episcopie și protopopiate;
evidența formării continue a profesorilor de Religie atât din școlile publice, cât și din școlile duminicale din fiecare protopopiat;
prezentarea graficului consolidat al desfășurării seminarelor și activităților extracurriculare din episcopie la Direcția Metodică până la 30 ianuarie pentru perioada 1 ianuarie – 31 august și până la 15 august pentru perioada 1septembrie – 31decembrie.
Pentru remunerarea muncii metodistului și a inspectorului școlar, să fie identificate mijloace financiare în funcție de activitățile planificate pe parcursul lunii, la decizia episcopului locului.
Șeful cabinetului metodic din cadrul Direcției Metodice este desemnat responsabil de:
organizarea și desfășurarea Seminarului Metodologic Republican „Școala și Biserica: parteneriat pentru educație”;
evidența și controlul desfășurării seminarelor în episcopii și susținerea lor didactică;
organizarea elaborării programelor de studii pentru stagiile de formare a profesorilor de Religie;
evidența formării continue a profesorilor de Religie cu vechime în muncă de până la 3 ani;
organizarea recalificării, calificării și formării continue a profesorilor de Religie.
Se desemnează responsabil pentru realizarea prezentei directive episcopul-vicar, responsabil de învățământ.

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

COPIE

Nr. 01-02/018 din 27.01.2015

Cu privire la perfecționarea continuă a preoților

În scopul asigurării unei formări profesionale continue a preoților, emit următoarea

DIRECTIVĂ:

În fiecare protopopiat să fie organizate stagii de perfecționare a preoților, cu forțele proprii, cu invitarea profesorilor din instituțiile teologice și din alte instituții de învățământ, inclusiv din instituțiile specializate în formarea continuă din țară și de peste hotare.
Protopopii vor prezenta anual, până la 30 ianuarie, la Direcția Metodică, Programa de studii pentru anul în curs, în vederea coordonării procesului de studii.
Se desemnează responsabil pentru realizarea prezentei directive episcopul-vicar, responsabil de învățământ.

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

COPIE

Nr. 01-01/010 din 27.01.2015

DECRET

Cu privire la organizarea inspecției pentru evaluarea implementării Religiei

în școli/școli duminicale și funcționarea bibliotecilor parohiale.

Se aprobă componența nominală a Comisiei de inspectare a implementării Religiei în școli/școli duminicale și funcționarea bibliotecilor parohiale (anexa 1).
Președintele Comisiei (Prot. Alexei BOENCIUC, șeful Direcției Metodice Mitropolitane) va elabora și va prezenta spre aprobare până la 30 ianuarie 2015 criteriile de apreciere a activității parohiilor în ceea ce ține de catehizare și implementarea Religiei în școală.
Se desemnează responsabil pentru realizarea prezentului Decret prot. A. Boenciuc, șeful Direcției Metodice.

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

COPIE

Nr. 01-02/016 din 27.01.2015

DIRECTIVĂ

Cu privire la optimizarea procesului de predare a Religiei

în școală/școala duminicală

Pentru elaborarea programelor de catehizare a copiilor în cadrul școlilor duminicale, preotul-paroh va lua ca bază Curriculumul pentru Cursul introductiv aprobat de Ministerul Educației (Ordinul nr. 714 din 07 septembrie 2010).
Preotul-paroh este desemnat responsabil de realizarea parteneriatului dintre școală – familie – comunitate.
Persoana care urmează să fie angajată în calitate de profesor de Religie în școala publică sau în școala duminicală va deține o scrisoare de recomandare de a preda Religia, semnată de preotul-duhovnic și de metodistul responsabil de predarea Religiei din protopopiat ( nu înainte de a pune în discuție la ședința consiliului metodic fiecare candidatură. Acte necesare: documente validate de stat care confirmă calificarea studiilor teologice și pedagogice).
Se desemnează responsabil pentru realizarea prezentei directive episcopul-vicar, responsabil de învățământ.

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

COPIE

Nr. 01-01/015 din 27.01.2015

DECRET

Cu privire la crearea Comisiei mitropolitane de evaluare a manualelor școlare

și suporturilor didactice pentru disciplina Religie

În scopul asigurării calității manualelor de Religie pentru clasele I-IX și suporturilor didactice pentru profesorii de Religie, dispunem constituirea Comisiei mitropolitane de evaluare științifico-didactică a manuscriselor prezentate de autori sau edituri, în următoarea componență:

ÎPS Mitropolit Vladimir – președinte
PS Ioan (Moșneguțu) – vicepreședinte
Pr. Zosima Toia – Eparhia Centru
Pr. drd. Nicolae Jelihovschi – Eparhia Centru
Pr. Vasile Ciobanu – Eparhia Centru
Pr. Petru Pruteanu – Eparhia Edineț și Briceni
Lucian Serdișniuc – Eparhia Edineț și Briceni
Pr. Ioan Pelin – Eparhia Bălți și Fălești
Pr. Andrei Ursoi – Eparhia Ungheni și Nisporeni
Pr. Nicolae Goreanu – Eparhua Cahul și Comrat
Pr. Nichita Zaviriuha – Eparhia Tiraspol și Dubăsari
Dr. Alina Felea – Institutul de Istorie al AȘM
Pr. Eugen Onicov – ATOM
Pr. Dumitru Tolico – ATOM
Pr. drd. Serghei Boldirescu – Direcția Metodică MM
Dr. conf. univ. Rodica Solovei – IȘE
Pr. dr. conf. univ. Octavian Moșin – USM
Pr. Ioan Goreanu, dr. teologie, Episcopia Cahul și Comrat
Angela Levința – Direcția Metodică, secretar responsabil

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *