Conferinţa ştiinţifică „Educaţie şi viaţă spirituală în Basarabia. Tradiţii şi perspective.” desfăşurată la USM

IMG_0015

Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Sat din Moldova a organizat Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională „Educaţie şi viaţă spirituală în Basarabia. Tradiţii şi perspective.”, consacrată aniversării a 135 de ani de la târnosirea capelei ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM.

Astfel, pentru perioada 1-3 octombrie 2015, la Chişinău au fost invitaţi teologi, istorici, pedagogi şi alţi specialişti, să abordeze tematica propusă.

În acest sens, s-au înscris cu comunicări ştiinţifice peste 30 de participanţi din ţară şi de peste hotare.

Conferinţa a fost deschisă de către dl Ion Gumenâi, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, care a salutat participanţii şi oaspeţii poposiţi la această întrunire ştiinţifică.

Din partea rectoratului USM a participat dna Otilia Dandara, prorector, care a menţionat importanţa educaţiei prin prisma valorilor creştine, ce ne reprezintă.

A urmat mesajul ÎPS Mitropolit Vladimir, transmis de către PS Episcop-vicar Ioan, în care se menţionează:

„Conferinţa de astăzi este un eveniment nu doar ştiinţific, ci şi o întâlnire cu o încărcătură sentimentală deosebită, deoarece biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM are o istorie, care merge mână în mână cu dezvoltarea învăţământului teologic autohton.

Cu toţii cunoaştem drama prin care a trecut acest sfânt lăcaş ca şi multe altele, de altfel, în perioada regimului ateist, fiind transformată în sala de sport.

În anul 1991, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu sprijinul oamenilor de bună credinţă, biserica a fost redeschisă pentru a primi drept-măritorii creştini.

Mai apoi, în anul 2007 am sfinţit acest edificiu sacru după realizarea unor minuţioase lucrări de restaurare, duse la bun sfârşit cu aportul financiar al conducerii Universităţii de Stat din Moldova, al profesorilor, al studenţilor, precum şi al tuturor oamenilor cu suflet mare.

Dacă din 1991 biserica „Întâmpinarea Domnului” a servit drept capelă pentru studenţii teologi, din 2007 sfântul lăcaş devine un loc de regăsire spirituală pentru întreg campusul universitar, primind titlul de „biserică studenţească”…

Pe aici s-au perindat mai multe generații de teologi, care astăzi ne duc faima atât în țară, cât şi dincolo de hotarele ei…

De fiecare dată când vin la această biserică mă bucur să văd foarte mulți tineri. Aceasta se datorează și lucrului pe care îl realizează clerul de aici, în frunte cu părintele Octavian Moşin, care reuşeşte să îi ţină mereu alături.

Administrației USM aduc sincere mulțumiri pentru grija ce o poartă acestei biserici și nădăjduiesc că și pe parcurs vom colabora la fel de eficient. Or, asemenea evenimente vin să consolideze poziţia Bisericii în societate şi au mai presus de toate menirea să îi aducă pe oameni mai aproape de Ziditor, motiv pentru care organizarea lor este oportună cât mai des şi cu o participare cât mai numeroasă.

În speranţa că vom ajunge să valorificăm şi mai eficient datina şi moştenirea noastră creştin-ortodoxă, vă spunem Doamne ajută, şi fie ca Dumnezeu să vă inspire în tot lucrul bun!”

Au urmat mesajele de salut ale părintelui Octavian Moşin, conf. univ. dr., USM, ale preoţilor profesori veniţi din România – Claudiu Cotan, conf. univ. dr., Constanţa, şi Florin Ţuscanu, dr., Roman, şi ale dlui Ion Eremia, prof. univ. dr. hab., USM.

Apoi au urmat comunicările:

“Unele aspecte privitoare la zidirea și sfințirea bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău, de Teodor Candu, dr., cercetătător II, AŞM.

“Un ierarh erudit şi un misionar iscusit Mitropolitul Visarion Puiu” de Florin Ţuscanu, pr., dr.

“Educaţia ateistă la Universitatea de Stat din Moldova – o experienţă nereuşită a autorităţilor sovietice.” de Ion Eremia, prof.univ. dr. hab.

“Sinodul din 1918 şi importanţa lui pentru organizarea canonică din România” de Claudiu Cotan, pr. conf. univ. dr.

După şedinţa plenară, participanţii s-au împărţit şi au discutat temele propuse în cadrul a 3 secţiuni.

Printre participanţi s-au numărat cercetătorii: Andrei şi Valentina Eşanu, Iurie Colesnic, Maria Danilov, Igor Cereteu, Nicolae Fuştei, Ion Xenofontov ş.a.

Au conferenţiat şi câţiva slujitori: Ioan Lisnic, Maxim Melinti şi Grigore Costin.

Au fost prezenţi şi specialişti din domeniile pedagogiei şi filologiei: Viorica Goraş-Postică, Rodica Solovei, Irina Condrea ş.a.

La eveniment au participat activ studenţii şi masteranzii de la istorie.

La final, s-au adus mulţumiri organizatorilor, iar fiecare participant a plecat cu volumul conferinţei, ce a fost publicat, precum şi cu un set de cărţi ziditoare de suflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *