Slujire arhierească de ziua hramului la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 8 noiembrie 2024, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu același hram din municipiul Soroca.

La slujba praznicală au participat prot. Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia, protopop de Soroca și parohul bisericii gazdă, prot. Vasile ȚĂRUȘ, duhovnicul preoților Protopopiatului Soroca, un sobor de preoți și diaconi, precum și numeroși credincioși soroceni.

În timpul Liturghiei, tânărul Dumitru CAMERZAN, student al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, a fost hirotonit în treapta de diacon.

După slujbă credincioșii au fost felicitați cu prilejul hramului sfântului locaș de închinare.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca este situată în cartierul Bujorăuca, care în trecut a reprezentat o unitate administrativ-teritorială aparte. Biserica a fost construită de către clucerul Nicolae Cherchez, care stăpânea din 1814 moșiile Bujorăuca și Soroca. Zidirea acesteia s-a făcut pe propria sa cheltuială și a fost sfințită în 1827.

 În cuprinsul Eparhiei de Soroca și Drochia alte nouă biserici își prăznuiesc astăzi hramul, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia