Vineri, 19 ianuarie 2024, la slăvita sărbătoare a Botezului Domnului, episcopul Ioan a oficiat sfânta și dumnezeiasca liturghie în catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, în prezența clerului și a credincioșilor soroceni.
După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învățătură cu referire la sărbătoarea de astăzi:
„Această taină mare a Botezului Domnului este pentru Biserică cea mai mare binecuvântare fiindcă prin Botez, Biserica lui Hristos se măreşte, se întinde în spaţiu la toate popoarele şi în timp de-a lungul generaţiilor. Prin Botez nu se dăruieşte doar iertarea păcatelor, ci şi înfierea omului în Dumnezeu Fiul prin lucrarea Duhului Sfânt când a zis „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”. Tatăl a cuprins şi umanitatea Fiului, nu numai dumnezeirea Lui şi prin aceasta ne-a cuprins pe noi pe toţi, cei care ne botezăm în numele Preasfintei Treimi. Este o mare bucurie să ne aducem aminte că cei care în Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am şi îmbrăcat”.
După Sfânta Liturghie a urmat rânduiala sfințirii Aghiezmei Mari.
După rugăciunea Pleacă, Doamne, urechea Ta şi ne auzi pe noi…., în vasele cu apă a fost afundată Sfânta Cruce şi busuiocul făcându-se semnul crucii de trei ori. După aceea, episcopul Ioan a stropit pe toţi cei prezenţi cu apă sfinţită, în timp ce se intona troparul „În Iordan Botezându-Te Tu Doamne…”.
Bucuria acestei mărețe sărbători bisericești, enoriașii au transmis-o tuturor celor de acasă: prietenilor, rudelor, apropiaților, celor neputincioși, conform tradiției și binecuvântării primite.
Sărbătoarea de astăzi, mai este numită în popor şi Boboteaza, iar în limbaj teologic-liturgic are şi denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului).