Sfințirea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Mîndîc, raionul Drochia

Joi, 31 iulie 2025, de pomenirea Sfântului Mucenic Emilian, Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit rânduiala sfințirii bisericii și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Mîndîc, raionul Drochia.

La slujba euharistică au participat protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia, ieromonahul PETRU (Vuluță), protopop al bisericilor din raionul Drochia, protoiereul Alexandru OLEINEAC, parohul bisericii din Mîndîc, preoți și mireni, domnul Ion RECEAN, primarul satului Mândîc.

Cu prilejul aniversării vârstei de 65 de ani, dar și pentru slujirea pilduitoare, timp de 38 de ani, părintele paroh Alexandru OLEINEAC a fost decorat cu medalia eparhială „Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini””.

Unii binefăcători și ctitori au primit diplome arhierești.

La sfârșitul slujbei, Ierarhul a adresat mesaj de felicitare participanților la sărbătoare, vorbindu-le despre taina Bisericii și rolul acesteia în calea mântuirii oamenilor.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia