Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, a slujit împreună cu Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Nihoreni, raionul Rîșcani, fiind întâmpinați de către parohul bisericii, prot. Teodor DOMNIȚA, protopop de Rîșcani și primarul localității, dl Igor ȘOȘU.
În dimineața zilei, cu binecuvântarea Întâistătătorului, Preasfințitul Episcop IOAN a săvârșit rânduiala sfințirii Prestolului și a interiorului bisericii.
La Dumnezeiasca Liturghie alături de Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR au participat: prot. Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia și protopop de Soroca, arhim. VLASIE (Ușurelu), starețul mănăstirii Nicoreni, prot. Pavel VULUȚĂ, protopop de Drochia, prot. Teodor DOMNIȚA, protopop de Rîșcani și paroh al bisericii din Nihoreni, prot. Iulian RAȚĂ, protopop de Orhei, prot. Maxim GUZUN, protopop de Sîngerei, un sobor de preoți și diaconi, precum și credincioși din diferite localități.
În timpul vohodului mic, părintele paroh Teodor DOMNIȚA a fost decorat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR cu dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea Tatăl nostru, primind și ordinul „Meritul bisericesc”, gr.II.
După încheierea slujbei Întâistătătorul a adresat cuvânt de învățătură și felicitare tuturor celor prezenți cu prilejul sfințirii noii biserici din satul Nihoreni, raionul Rîșcani.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia