În Duminica a IV-a din Postul Mare, a Cuviosului Ioan Scărarul, 30 martie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în catedrala chiriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
În fiecare an, la data de 30 martie, este sărbătorit și Cuviosul Alexei, omul lui Dumnezeu.
Tradiția patristică ne arată că nevoința Cuviosului Ioan Scărarul nu este doar un model monahal, ci o cale universală de apropiere de Dumnezeu.
Această Duminică ne amintește că urcușul spre Dumnezeu presupune lepădarea de patimi și dobândirea virtuților.
În cuvântul său de învățătură, episcopul Ioan îndeamnă credincioșii să se străduiască, în această perioadă sfântă a postului, să urce fiecare treaptă a scării duhovnicești cu răbdare și nădejde, pentru a ajunge la lumina și pacea lui Hristos.
Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia