La data de 26 ianuarie 2023, în ziua prăznuirii Sfântului Cuviosului Părinte Irinarh, Zăvorâtul din Rostov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan de Soroca a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a mănăstirii Țigănești, raionul Strășeni.
La slujba arhierească au coliturghisit arhim. Irinarh (Costru), starețul mănăstirii, arhim. Vladimir (Poia), starețul mănăstirii Butuceni, clericii mănăstirii, alți slujitori veniți la rugăciune.
În această zi egumenul sfintei mănăstiri Țigănești, părintele Irinarh, își prăznuiește sfântul ocrotitor iar cu acest binecuvântat prilej, fiii duhovnicești ai părintelui egumen, dar și mulți pelerini au fost prezenți astăzi în așezământul monahal pentru a se ruga împreună și pentru a adresa felicitări omagiatului.
La rândul său, Ierarhul a transmis arhimandritului Irinarh, mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, urându-i să-și continue slujirea mănăstirească în viață smerită, cu ascultare și răbdare, conducând cu înțelepciune obștea călugărească de la Țigănești.