Duminica a III-a din Postul Mare – a Sfintei Cruci la catedrala episcopală din Soroca

În Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, 15 martie 2026, Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în catedrala chiriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea Sfintei Cruci în viața creștinului, arătând că aceasta este izvor de putere duhovnicească și sprijin în urcușul duhovnicesc din perioada Postului Mare. Totodată, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să poarte cu răbdare și nădejde crucea vieții.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Preacuratele Taine – Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia