Arhiepiscopul Ioan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie din Joia Mare, la catedrala chiriarhală din municipiul Soroca

În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, 17 aprilie 2025, Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în catedrala chiriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

La slujbă, alături de cler și credincioși, s-a rugat și egumena Parascheva (Gușan), stareța mănăstirii „Înălțarea Domnului” din satul Japca, raionul Florești.

Joia cea Mare este o chemare la smerenie, la iubire jertfelnică și la adâncă împărtășire din taina Trupului și Sângelui Domnului. La Cina cea de Taină, Hristos Se oferă pe Sine ca hrană vie, lăsând Bisericii cea mai sfântă și mai tainică lucrare — Sfânta Liturghie, izvor de viață și arvună a Învierii.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, în cuvântul predicatorial, Arhiepiscopul Ioan a vorbit despre smerenia Domnului ca temei al slujirii creștine, îndemnând credincioșii să trăiască această zi în liniște și reculegere, învățând din pilda Mântuitorului cum iubirea jertfelnică biruiește întunericul și deschide calea Învierii.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia