Liturghie arhierească la mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Nicoreni

Luni, 13 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, a slujit împreună cu Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove la mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia.

La slujbă au participat: protoiereul Nicolae CRAVEȚ, secretarul Eparhiei de Soroca și Drochia, arhimandritul VLASIE (Ușurelu), starețul mănăstirii, ieromonahul PETRU (Vuluță), protopop de Drochia, preotul Arsenii BAZATIN, protopop de Rîșcani, un sobor de preoți și diaconi, pelerini din diferite localități.

În timpul vohodului mic, cu prilejul aniversării a 45 de ani de viață, părintele stareț VLASIE (Ușurelu) a fost decorat de către Întâistătătorul Bisericii cu ordinul „Sfântul Ierarh Dionisie Erhan”, gr.II.

La Liturghia din această zi, tânărul Vianor MOCANU a fost hirotonit în treapta de diacon.

După încheierea Sfintei Liturghii, clerul și poporul, în frunte cu Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR, s-au îndreptat la mormântul arhimandritului RAFAIL (Bodiu), întemeietorul și primul stareț al mănăstirii Nicoreni, unde a fost săvârșită rânduiala parastasului, la cinci ani de la trecerea din această viață a părintelui stareț și duhovnic RAFAIL.

La sfârșitul slujbei de pomenire, Mitropolitul VLADIMIR a adresat cuvânt de învățătură, vorbind despre viața, slujirea și nevoințele părintelui arhimandrit RAFAIL.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia