Cu adâncă emoție duhovnicească, am primit vestea trecerii la cele veșnice a vrednicului de pomenire arhimandrit PAISIE (Tamazlîcaru), starețul schitului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Stîrceni, raionul Florești.
Plecarea sa neașteptată, la doar 59 de ani, marchează un moment de reculegere și rugăciune pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit.
Părintele Paisie, prin viața sa curată și lucrarea pastorală, a întruchipat smerenia cea lucrătoare, rugăciunea neîncetată și ascultarea pilduitoare, devenind un model de viețuire monahală.
Credem și mărturisim că sufletul său a fost primit în lumina neînserată a Împărăției Cerurilor, acolo unde slava lui Dumnezeu este negrăită și bucuria celor aleși este fără de sfârșit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe vrednicul Său rob!
Cu arhierești binecuvântări,
† IOAN,
Episcop de Soroca și Drochia
***
Preasfințitul IOAN, episcop de Soroca și Drochia, va săvârși slujba înmormântării vineri, 28 martie 2025, începând cu ora 11.00, la schitul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Stîrceni, raionul Florești.
***
Necrolog
Arhimandritul Paisie (Iurie Tamazlîcaru) s-a născut la 13 septembrie 1965 în satul Băhrînești, raionul Florești. Părintele Paisie și-a ales calea monahismului din dorința de a trăi aproape de Dumnezeu, într-o viață marcată de rugăciune și smerenie.
La 10 septembrie 1994, a fost tuns în monahism de către Arhimandritul Damian, starețul mănăstirii Dobrușa, moment ce a marcat începutul unei vieți dedicate slujirii lui Dumnezeu.
A fost hirotonit ierodiacon la 14 aprilie 1995, iar ieromonah la 21 octombrie 1995, de către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.
Din dorința de a-și aprofunda cunoștințele teologice, a absolvit, în anul 2009, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova.
De la data de 2 octombrie 2002, până la sfârșitul vieții, Părintele Paisie a îndeplinit ascultarea de stareț al schitului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Stîrceni, raionul Florești.