CIRCULARĂ
Ținuta și conduita preotului și a preotesei în societatea contemporană
Clerului Eparhiei de Soroca și Drochia și familiilor acestora!
În virtutea slujirii lui Dumnezeu și a misiunii conștiincioase pe care suntem datori să o îndeplinim în mijlocul societății, se impune o reamintire serioasă și părintească a rolului pe care preotul și familia sa îl au în viața comunității. Preotul nu este doar un slujitor al Bisericii în timpul slujbelor, ci un reper moral și spiritual permanent, iar preoteasa, ca sprijin al său, devine, la rândul ei, un model viu pentru credincioși.
Se observă însă, cu regret, o tendință de neglijare a aspectului exterior, care ar trebui să reflecte demnitatea slujirii. Tunsoarea exagerat de scurtă, barba neîngrijită sau insuficient crescută nu sunt în acord cu tradiția și misiunea clericală. Chipul preotului trebuie să inspire echilibru, maturitate și respect, nu adaptare la modelele lumești trecătoare. Îngrijirea atentă a aspectului exterior transmite sobrietate și autoritate morală, calități indispensabile pentru păstorirea credincioșilor.
Se atrage atenția și asupra unei tendințe tot mai răspândite în rândul preoteselor de a adopta o vestimentație neadecvată statutului lor. Purtarea pantalonilor, mai ales în spațiul bisericesc și parohie, contravine spiritului decenței și discreției care trebuie să caracterizeze familia preotului.
Preoteasa este chemată să fie un exemplu de modestie, feminitate și bună-cuviință, evitând orice formă de vestimentație care poate genera sminteală sau confuzie în rândul credincioșilor. Ea nu trebuie să se alinieze modei timpului sau imitării vedetelor, ci să ia aminte la cuvântul Apostolului Petru către femeile creștine:
„Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 3–4).
Vestimentația și purtarea preotesei trebuie să reflecte cumpătare și demnitatea chemării la împreuna slujire cu preotul.
Atât preotul, cât și preoteasa trebuie să manifeste o atitudine demnă și responsabilă în toate împrejurările vieții sociale. Comportamentul, limbajul, prezența publică și interacțiunile lor trebuie să fie în deplin acord cu valorile creștine pe care le mărturisesc.
Familia preotului nu este una obișnuită, ci este așezată sub privirea atentă a comunității. Orice abatere de la rânduială devine nu doar o problemă personală, ci și o slăbire a mărturiei Bisericii în lume.
Se cere tuturor slujitorilor și familiilor lor să acorde o atenție sporită acestor aspecte, să revină la ținuta și rânduiala tradițională și să înțeleagă responsabilitatea pe care o poartă înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor!
Cu dragoste și purtare de grijă părintească,
ARHIEPISCOP DE SOROCA ȘI DROCHIA
24 martie 2026
mun. Soroca

