Cel mai important dar pe care ar trebui să-l cerem lui Dumnezeu, este darul credinței. Dacă am avea credința care ar arde cu adevărat în sufletele noastre, lumina ei ar da sens vieții noastre, și nu am mai ști nici ce este deznădejdea, nici ce e tristețea, niciodată frica sau descurajarea nu s-ar sălășlui în inimile noastre, dacă am avea credința pe care ne-a lăsat-o drept poruncă Însuși Dumnezeu.
Dar, din păcate, înțelegem că trebuie să avem această credință, să tindem să fim oameni credincioși, totuși de multe ori nu conștientizăm că pentru păstrarea ei este nevoie de o muncă spirituală, de un efort atât trupesc, cât și sufletesc. Pentru a ne păstra credința și pentru a fi oameni cu credință, trebuie să muncim și să muncim mult asupra noastră. Cu atât mai mult că înlegem că lipsa acestei munci, aduce la slăbănogirea noastră atât sufletească, cât și trupească și atunci și focul credinței noastre se stinge.
De ce îi este necesară fiecăruia dintre noi această muncă pentru a avea credința? – Evanghelia de astăzi ne răspunde la această întrebare. S-ar părea că, dacă acum în momentul acesta l-am vedea pe Dumnezeu în fața noastră oare de ce raționamente ar mai fi nevoie? De care alte dovezi am mai avea nevoie? – Dar, Dumnezeu cu adevărat e cu noi! Uneori cei necredincioși întreabă : „Bine, dar de ce nu-și dovedește Dumnezeu existența Sa? „
Dumnezeu Însuși a venit în lume și a devenit Om – Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Dar, iată că de două mii de ani unii oameni cred în El, I se adresează în rugăciune și primesc și ajutorul cerut, alții nu vor să vadă în El pe Dumnezeu, și nu-L văd.
Doi orbi care, auzind de minunile săvârşite de Mântuitorul, Îi cereau cu stăruinţă să-i vindece. Ca şi în alte parabole, Mântuitorul Hristos ne arată importanţa credinţei în primirea vindecării. De aceea, El îi întreabă pe cei doi orbi: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?”. Iar ei îi răspund: „da, Doamne!”. Atunci Hristos le-a zis : „După credinţa voastră, fie vouă” . Şi în clipa aceea doi oameni care nu văzuse nicicând lumina zilei, s-au vindecat, „s-au deschis ochii lor”, iată ce înseamnă „după credinţa voastră, fie vouă”.
Inima acestor oameni orbi era văzătoare, ei L-au văzut pe adevăratul Dumnezeu, care a venit în lume. Fariseii, în schimb văzând această minune, așa cum menționează Evanghelia, au adus o altă explicațe, zicând: „Cu domnul diavolilor scoate pe diavoli „. O adevărată blasfemie împotriva lui Dumnezeu! Dar la așa cuvinte sau gânduri, ajung oamenii atunci când inimile oamenilor sunt oarbe. Ochi ei au, dar sufletul lor este orb.
Cu regret nici astăzi situația nu s-a schimbat, și astăzi avem oameni care cred în Hristos, cred în răstignirea și Învierea Sa și caută mântuirea în sfanta Sa Biserică, iar alții consideră că nu există și nici nu a existat un Creator, desigur neputând nici să-L recunoscă, fiind orbi spirituali.
Deaceea, pentru a ne păstra credința și este nevoie de un anumit efort spiritual. La fel ca acești doi orbi, nevăzând lumea înconjurătoare, l-au găsit pe Domnul și strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Aceasta reprezintând acel efort, acea muncă trupească și sufletească la care suntem îndemnați și noi. Să-I cerem Domnului să aprinde acel foc al credinței mântuitoare, să-I cerem Domnului să ne dea puterea de a putea face această muncă.
Și în închiere aș vrea să vă spun și care va fi lucrarea credinței în inimile noastre. După îndemnul Apostolului Pavel: „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa” (Rom 15, 1-3).
Suntem îndemnaţi că Trupul tainic al Lui Hristos, adică Biserică, să contribuim cu voinţa noastră, dărnicia noastră, pentru a fi de folos aproapelui, pentru a aduce mângâiere celor bolnavi, celor suferinzi și flămânzi, tuturor care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu lucrează folosind mâinile milostive ale celor care ascultă cuvintele Evangheliei, dar și împlinesc poruncile iubirii în relaţiile cu aproapele lor.
Amin.
Episcop Ioan (Moşneguţu)